Sinuciderea ca trend

De mult mă revoltă stilul ăsta de evadare din peisajul complex numit simplu viaţă, însă până acum am evitat să scriu despre asta pentru că încerc pe cât posibil să accept că unii oameni sunt extrem de instabili psihic iar chestiunea în sine chiar devine ultima soluţie. Am zis că încerc doar. Şi totuşi, astăzi am devenit mai contrariat ca oricând când am citit că o tipă relativ tânără, chiar cu un copil de crescut  se gândea la sinucidere ca ultima soluţie în faţa şantajului propriului prieten cu privire la un clip în care ea face sex cu fostul prieten.

Sunt incredibil de mulţi oameni care caută pe google metode de sinucidere. Unii vor fără durere, alţii vor să fie rapid iar alţii doresc metode clasice.(oare sunt si metode postmoderniste, sau metode de sinucidere corecte politic?).  Deşi pe alocuri anumite aspecte chiar mă amuză nu e de râs, ci de plâns.  Ştiu şi eu că motivele sunt multiple, complexe şi ţin de mulţi factori. Totuşi dacă te obsedează gândul sinuciderii ar trebui să vorbeşti neapărat cu cineva care te poate ajuta. Nu cred ca afirm vreo noutate când spun că românii nu ştiu în general să ceară ajutor când au alte probleme decat şomaj şi când e vorba de capra vecinului. Decât să treci peste prejudecăţi şi să mergi la o consultaţie mai bine te arunci de la Poli de la etajul 5 în cap sau bei insecticide şi pesticide.  Nu, tăiatul venelor nu e o soluţie! Te faci mai mult de râs.

O altă problemă de mentalitate cred eu este şi asumarea greşelilor în viaţă. O sensibilitate inutilă şi o frustrare nenecesară care a şi creat expresii de genul : “îmi vine să intru în pământ!” atunci când nu ar trebui. Să nu fiu înţeles greşit. Nu susţin nerecunoaşterea greşelilor făcute sau muşamalizarea lor devenită regulă în neamul nostru. Dar femeie, dacă ai greşit lasând prietenul să te filmeze în timp ce făceaţi sex, asumă-ţi greşeala, dă două bâte după cap celui ce te şantajează, trage concluziile învăţând din experienţa nefericită şi mergi mai departe.  De unde până unde să te gândeşti să îţi iei viaţa? Voiam să scriu de copil dar gândindu-mă mai bine NU CONTEAZĂ! Viaţa merită trăită nu din obligaţie pentru un copil sau pentru soţ, ci pur şi simplu pentru că ai ocazia să faci atâtea şi să le trăieşti din plin pe fiecare. Omul a fost făcut să trăiască nu să moară! Cum zice adesea visurât, omul are o calitate specială, aceea de a uita. De aia treci de la o prietenie la alta, de aia poţi să te recăsătoreşti când îţi moare partenerul sau să mai faci un alt copil după ce a murit unul. Da, în prima fază toţi zic că s-a terminat lumea, însă cu timpul lucrurile se uită şi îi revezi după un timp fericiţi din nou.

Urăsc să văd totul întors pe dos, contra oricărui bun simţ. Bătrânii de 85 de ani cu 25 de boli se zbat să mai trăiască şi numai o zi iar tineri sănătoşi tun îşi pun capăt vieţii.  Nu e rău să vrei să trăieşti la 150 de ani, dar contrastul mi se pare izbitor datorită imaginii aroganţei multor bătrâni din România pe care o am în minte.

Când toate lucrurile merg rău, fă schimbări chiar radicale până lucrurile îşi schimbă cursul. Schimbări de tot felul. De locuri, de joburi, de oameni, şi nu în ultimul rând de mentalităţi. Avem un organ mare, care consumă foarte mult, şi care rar e folosit la tot ce ar putea să ducă. E vorba de creier.

@foto via flickr

1 Comment