Regalitate şi grătare

Peste puţin timp se va împlini o săptămână de la nunta secolului. Nu am priceput de ce i s-a zis astfel. Ceilalţi candidaţi la acest eveniment e posibil să nu se fi născut încă. Da, la copiii sau nepoţii lui William Arthur Philip Louis şi Kate – pardon Catherine de acum, mă refer.  La sfârşitul secolului tragem linii, concluzii  nu la început nu? A trecut într-adevăr  ceva timp, şi poate mulţi ar zice că am cam pierdut trenul la subiectul ăsta sau că m-am trezit târziu acum.  Cât timp e blog personal, şi nu scriu nici dupa un SEO puternic, şi nici un cititor al siteului  Cancan sau Click nu mă citeşte, cred că pot sta destul de liniştit.

Am fost pur şi simplu surprins de frumuseţea regalităţii. La celălalt moment trist, in 1997 eram prea crud ca să pot aprecia ceva.  Când mă refer la frumuseţe, nu mă gândesc deloc la vreun fast impunător şi strident, ci la frumuseţea aceea cu o urmă de modestie(nu, modestia regalităţii nu înseamnă ce cred unii dintre noi).  Bineînteles că mi-a sărit pur şi simplu în ochi frumuseţea si decenţa rochiei miresei. Chiar dacă a fost prezetată ca fiind “de firmă” a fost mai mult decât decentă.  Sunt curios la câţi români le-a plăcut acest aspect. În România nu am am mai văzut aşa ceva de mult timp.  Practic nu îmi amintesc când am mai văzut ultima dată aşa decenţă. Daca nu arăţi acolo jumătate sau măcar 3 sferturi din sâni, si 85% din spate să fie gol nici nu simţi că te căsătoreşti.  Dacă mai şi atragi atenţia cuiva despre acest aspect, chiar şi în grupul de prieteni eşti considerat din start rigid, fundamentalist, sau în cel mai rău caz obsedat. Regalitatea nu se coboară la astfel de nimicuri.

Un lucru neaşteptat pe care mi l-a mai transmis această nuntă a fost ideea de comunitate, în care interacţiunea dintre membri încă mai există. Chiar dacă ceremonia a fost deosebită nu mă aşteptam să mai văd în 2011 o întreagă biserică cântând.  Pentru cei neatenţi, nu, nu doar corul si orchestra a cântat ci majoritatea celor prezenţi. Erau parte dintr-un întreg.

Se spune des, că peştele de la cap se împute, şi de cele mai multe ori este adevărat. Dar cât de adevărată este şi varianta inversă. Când capul, liderul, regele dă un ton bun, se vede melodia până departe printre oamenii de rând. Oameni care aşteptau bucuroşi să observe şi să aplaude sosirea miresei. Oameni cu doar câţiva poliţişti parcă puşi de formă ca să dea bine si …corect politic în poze, care nu se împingeau în garduri de 5 metri ca în alte ţări.  A venit şi momentul sărutului şi am văzut încă odată decenţa regală în toată splendoarea ei. Nu mi-a fost mare mirarea să  aud pe o comentatoare tv din România cum comentează că ” – Ce a fost ăla? un pupic? doar atât?” Păi normal, femeia fiind obişnuită cu tot felul de scene indecente de pe meleagurile noastre a uitat complet că lumea civilizată nu se comportă ca emisiunile cu Drăguşanu sau alte piţi fără minte.  Era un gard în faţa palatului, care putea fi sărit aşa de uşor de românaşi.  Mai erau nişte porţi deschise larg cu vreo doi 3 poliţai puşi tot de formă,dar nimeni nu se împingea în ei să vadă mai bine, deşi sunt convins că mulţi nu au văzut bine. Slavă Domnului că cei ce aşteptau nu au fost români.

Toate bune şi frumoase, însă deşi ştiam nivelul nostru a trebuit să mi se confirme încă odată de fraţii mei de sânge românesc. Duminică dimineaţa am fost întâmpinat de un titlu mare de prima pagină pe toate ziarele importante de ştiri despre bătaia de la gratare din Austria.

Ce vreau să spun prin ce am scris mai sus? Că toţi englezii sunt sfinţi şi toţi românii sunt..guguştiuci? Nici vorba. Vreau doar să se observe că dacă vrei, poţi să fii şi civilizat. Nu obligat de alţii să te civilizezi cu garduri de 10 metri şi câte un jandarm pentru fiecare om venit la un eveniment. Nu. Pur şi simplu să nu concepi tu ca om o altă variantă decât cea de respect faţă de alţii şi faţă de tine.

Trist este că noi ca popor nu vrem să învăţăm şi să acceptăm nici ce ne spune istoria. Când vom înţelege, şi vom acţiona, poate printr-un miracol ne va veni mintea la cap şi vom readuce monarhia. Mă tot mir de Regele Mihai I care deşi jignit de atâtea ori prin atitudine şi fapte de acest popor, încă îl are la inima, şi doreşte binele pentru acest neam de manelişti în marea lor majoritate. Probabil ţine şi de faptul ca omul e de meserie..rege.