Cu ce se mănâncă în România asumarea responsabilităţii?

Băse tocmai şi-a asumat responsabilitatea politica pentru şutul în fund primit  de la Franţa si Germania în ce priveşte aderarea la spaţiul Şienghien. Toată floarea cea vestită a ziarelor online au pus ştirea cap de lista.  Mie îmi pare iar un fel de abureală pur subliminală pentru prostime. Vorbe goale în lipsa recunoaşterii clare a incapacităţii tale, a partidului tău şi a guvernului tău condus de prietenul/docilul/subalternul tău,  sa realizeze reforme în justitie şi economie. Reforme care să poată fi apreciate de poporul român în primul rand, nu reforme ciuşti umplute despre care decide comisarul european că, parcă dacă se uită din parlamentul  european peste gard vede ceva. Ar fi o chestiune de bun simţ să recunoşti că nu ai făcut decât să vorbeşti despre aceste subiecte.

Îi înteleg perfect pe toţi europenii care nu ne vor pe la uşile lor cerşind sau furând. De asemenea nu sunt proşti să nu-şi dea seama că dacă graniţa se va muta spre Republica Moldova pe langă câteva milioane de noi cetăţeni ai UE apăruţi peste noapte, orice naţie care va ajunge la vămile noastre va ştii că dacă la vameşul român îi arăţi foi pe care scrie euro îi vor curge balele din gură.

Să nu înţeleagă careva că am o părere mai bună despre opoziţie. La urmatoarele alegeri vor avea de unde promite, şi chiar dacă vor aduce ţara la starea sau nivelul economic de dinainte de criză tot nu voi rămâne impresionat.

Leave a comment