Sinuciderea ca trend

De mult mă revoltă stilul ăsta de evadare din peisajul complex numit simplu viaţă, însă până acum am evitat să scriu despre asta pentru că încerc pe cât posibil să accept că unii oameni sunt extrem de instabili psihic iar chestiunea în sine chiar devine ultima soluţie. Am zis că încerc doar. Şi totuşi, astăzi am devenit mai contrariat ca oricând când am citit că o tipă relativ tânără, chiar cu un copil de crescut  se gândea la sinucidere ca ultima soluţie în faţa şantajului propriului prieten cu privire la un clip în care ea face sex cu fostul prieten.

Sunt incredibil de mulţi oameni care caută pe google metode de sinucidere. Unii vor fără durere, alţii vor să fie rapid iar alţii doresc metode clasice.(oare sunt si metode postmoderniste, sau metode de sinucidere corecte politic?).  Deşi pe alocuri anumite aspecte chiar mă amuză nu e de râs, ci de plâns.  Ştiu şi eu că motivele sunt multiple, complexe şi ţin de mulţi factori. Totuşi dacă te obsedează gândul sinuciderii ar trebui să vorbeşti neapărat cu cineva care te poate ajuta. Nu cred ca afirm vreo noutate când spun că românii nu ştiu în general să ceară ajutor când au alte probleme decat şomaj şi când e vorba de capra vecinului. Decât să treci peste prejudecăţi şi să mergi la o consultaţie mai bine te arunci de la Poli de la etajul 5 în cap sau bei insecticide şi pesticide.  Nu, tăiatul venelor nu e o soluţie! Te faci mai mult de râs.

O altă problemă de mentalitate cred eu este şi asumarea greşelilor în viaţă. O sensibilitate inutilă şi o frustrare nenecesară care a şi creat expresii de genul : “îmi vine să intru în pământ!” atunci când nu ar trebui. Să nu fiu înţeles greşit. Nu susţin nerecunoaşterea greşelilor făcute sau muşamalizarea lor devenită regulă în neamul nostru. Dar femeie, dacă ai greşit lasând prietenul să te filmeze în timp ce făceaţi sex, asumă-ţi greşeala, dă două bâte după cap celui ce te şantajează, trage concluziile învăţând din experienţa nefericită şi mergi mai departe.  De unde până unde să te gândeşti să îţi iei viaţa? Voiam să scriu de copil dar gândindu-mă mai bine NU CONTEAZĂ! Viaţa merită trăită nu din obligaţie pentru un copil sau pentru soţ, ci pur şi simplu pentru că ai ocazia să faci atâtea şi să le trăieşti din plin pe fiecare. Omul a fost făcut să trăiască nu să moară! Cum zice adesea visurât, omul are o calitate specială, aceea de a uita. De aia treci de la o prietenie la alta, de aia poţi să te recăsătoreşti când îţi moare partenerul sau să mai faci un alt copil după ce a murit unul. Da, în prima fază toţi zic că s-a terminat lumea, însă cu timpul lucrurile se uită şi îi revezi după un timp fericiţi din nou.

Urăsc să văd totul întors pe dos, contra oricărui bun simţ. Bătrânii de 85 de ani cu 25 de boli se zbat să mai trăiască şi numai o zi iar tineri sănătoşi tun îşi pun capăt vieţii.  Nu e rău să vrei să trăieşti la 150 de ani, dar contrastul mi se pare izbitor datorită imaginii aroganţei multor bătrâni din România pe care o am în minte.

Când toate lucrurile merg rău, fă schimbări chiar radicale până lucrurile îşi schimbă cursul. Schimbări de tot felul. De locuri, de joburi, de oameni, şi nu în ultimul rând de mentalităţi. Avem un organ mare, care consumă foarte mult, şi care rar e folosit la tot ce ar putea să ducă. E vorba de creier.

@foto via flickr

Regalitate şi grătare

Peste puţin timp se va împlini o săptămână de la nunta secolului. Nu am priceput de ce i s-a zis astfel. Ceilalţi candidaţi la acest eveniment e posibil să nu se fi născut încă. Da, la copiii sau nepoţii lui William Arthur Philip Louis şi Kate – pardon Catherine de acum, mă refer.  La sfârşitul secolului tragem linii, concluzii  nu la început nu? A trecut într-adevăr  ceva timp, şi poate mulţi ar zice că am cam pierdut trenul la subiectul ăsta sau că m-am trezit târziu acum.  Cât timp e blog personal, şi nu scriu nici dupa un SEO puternic, şi nici un cititor al siteului  Cancan sau Click nu mă citeşte, cred că pot sta destul de liniştit.

Am fost pur şi simplu surprins de frumuseţea regalităţii. La celălalt moment trist, in 1997 eram prea crud ca să pot aprecia ceva.  Când mă refer la frumuseţe, nu mă gândesc deloc la vreun fast impunător şi strident, ci la frumuseţea aceea cu o urmă de modestie(nu, modestia regalităţii nu înseamnă ce cred unii dintre noi).  Bineînteles că mi-a sărit pur şi simplu în ochi frumuseţea si decenţa rochiei miresei. Chiar dacă a fost prezetată ca fiind “de firmă” a fost mai mult decât decentă.  Sunt curios la câţi români le-a plăcut acest aspect. În România nu am am mai văzut aşa ceva de mult timp.  Practic nu îmi amintesc când am mai văzut ultima dată aşa decenţă. Daca nu arăţi acolo jumătate sau măcar 3 sferturi din sâni, si 85% din spate să fie gol nici nu simţi că te căsătoreşti.  Dacă mai şi atragi atenţia cuiva despre acest aspect, chiar şi în grupul de prieteni eşti considerat din start rigid, fundamentalist, sau în cel mai rău caz obsedat. Regalitatea nu se coboară la astfel de nimicuri.

Un lucru neaşteptat pe care mi l-a mai transmis această nuntă a fost ideea de comunitate, în care interacţiunea dintre membri încă mai există. Chiar dacă ceremonia a fost deosebită nu mă aşteptam să mai văd în 2011 o întreagă biserică cântând.  Pentru cei neatenţi, nu, nu doar corul si orchestra a cântat ci majoritatea celor prezenţi. Erau parte dintr-un întreg.

Se spune des, că peştele de la cap se împute, şi de cele mai multe ori este adevărat. Dar cât de adevărată este şi varianta inversă. Când capul, liderul, regele dă un ton bun, se vede melodia până departe printre oamenii de rând. Oameni care aşteptau bucuroşi să observe şi să aplaude sosirea miresei. Oameni cu doar câţiva poliţişti parcă puşi de formă ca să dea bine si …corect politic în poze, care nu se împingeau în garduri de 5 metri ca în alte ţări.  A venit şi momentul sărutului şi am văzut încă odată decenţa regală în toată splendoarea ei. Nu mi-a fost mare mirarea să  aud pe o comentatoare tv din România cum comentează că ” – Ce a fost ăla? un pupic? doar atât?” Păi normal, femeia fiind obişnuită cu tot felul de scene indecente de pe meleagurile noastre a uitat complet că lumea civilizată nu se comportă ca emisiunile cu Drăguşanu sau alte piţi fără minte.  Era un gard în faţa palatului, care putea fi sărit aşa de uşor de românaşi.  Mai erau nişte porţi deschise larg cu vreo doi 3 poliţai puşi tot de formă,dar nimeni nu se împingea în ei să vadă mai bine, deşi sunt convins că mulţi nu au văzut bine. Slavă Domnului că cei ce aşteptau nu au fost români.

Toate bune şi frumoase, însă deşi ştiam nivelul nostru a trebuit să mi se confirme încă odată de fraţii mei de sânge românesc. Duminică dimineaţa am fost întâmpinat de un titlu mare de prima pagină pe toate ziarele importante de ştiri despre bătaia de la gratare din Austria.

Ce vreau să spun prin ce am scris mai sus? Că toţi englezii sunt sfinţi şi toţi românii sunt..guguştiuci? Nici vorba. Vreau doar să se observe că dacă vrei, poţi să fii şi civilizat. Nu obligat de alţii să te civilizezi cu garduri de 10 metri şi câte un jandarm pentru fiecare om venit la un eveniment. Nu. Pur şi simplu să nu concepi tu ca om o altă variantă decât cea de respect faţă de alţii şi faţă de tine.

Trist este că noi ca popor nu vrem să învăţăm şi să acceptăm nici ce ne spune istoria. Când vom înţelege, şi vom acţiona, poate printr-un miracol ne va veni mintea la cap şi vom readuce monarhia. Mă tot mir de Regele Mihai I care deşi jignit de atâtea ori prin atitudine şi fapte de acest popor, încă îl are la inima, şi doreşte binele pentru acest neam de manelişti în marea lor majoritate. Probabil ţine şi de faptul ca omul e de meserie..rege.

Blogging cu şi despre mirenii de azi? – sau despre sfinţii de mâine?

Surpriza zilei  – deşi eu am dormit, webul e treaz.

Astăzi, când am intrat după şura hostingului să îmi sterg de praf propriul blog, înarmat cu gânduri puternice şi hotărâte, de a aşterne câteva idei pe aici am dat peste două comentarii, dintre care unul mă obligă indirect să scriu acest articol ca răspuns.  Un reply la comentariu ar fi fost prea lung.  Cum în ultimele luni,  timpul mi-a fost scurtat de mai mult de un cot, în primul rând datorez scuze cititorului meu.  Raspunsul meu este destul de întârziat.  Sper la o reacţie mai bună pe viitor.

Sincer să fiu,  mi-a trecut prin cap şi sugestia ta, mai ales când am decis să îmi creez un blog. Am renunţat destul de repede la idee pentru că ştiu din proprie experienţă că oamenii sunt sătui de religie, doctrină şi predici. Era o vreme, când predicile de orice fel mai trezeau o oarecare mirare cel puţin. Nu şi acum. Mai mult, din nefericire, noi românii am uitat pur şi simplu de bunul simţ, de un oarecare respect pentru ţară, de o urmă de bucurie reală, de aprecierea vecinului. Când astea nu sunt, de unde să existe justiţie sau prosperitate reală? Dacă tu, cel care ai scris mă cunoşti cât de cât, ştii că lucrurile se pot schimba, ştii că sunt deschis la bine, la frumos, la corect sau la adevăr şi că nimic nu este infailibil. Rămâne Dumnezeu!

După cum ai observat, acest blog chiar este un mic jurnal al ideilor din realităţilor ce mă înconjoară. Nu scriu numai despre politică, şi nici doar despre supermarketuri. Scriu despre ce văd şi trăiesc.  Am o urmă de optimism care până acum nu s-a pierdut indiferent de situaţie sau conjunctură şi încă sper că nu sunt singurul care îşi doreşte mai mult decât manele sau gunoi împrăştiat langă tomberonul gol. Poate vreun căutător de bine va citi, si va vrea să facă impreună cu mine o colibă..vorba lui Petru. Să fie una românească, veche, stabilă şi modestă şi nimic mai mult şi aş fi mulţumit.  Din puţina experienţă de viaţă pe care o am, pot spune cu încredere ca un om care caută binele şi frumosul îl va găsi mult destul de uşor si pe Creator. Cel căruia îi place stupiditatea şi mârlănia nu se va trezi nici dacă un înger i-ar da o palmă. Dumnezeul pe care eu Îl cunosc nu insistă nici cu holocausturi, nici cu iad, nici cu teroare şi tortură promisă şi parafată cu cine ştie ce versete din Biblie, ci aşteaptă chiar şi milenii ca omul să treacă de la nivelul de ţărănoi(la sensul negativ mă refer) la cel de discipol.

Regret totuşi că te-am enervat prin alegerea făcută. Nu a fost nimic intenţionat.  Dezgustul meu, nu are vreo legatură cu ura. Când urăşti cu adevărat nu îţi mai pasă. Tot ce vei face este să ignori şi să te asezi confortabil în loja personală pentru a observa spectacolul trist şi de multe ori sadic(vezi Iona).  Dezgustul meu are legatura totuşi cu stilul de oameni ce suntem, cu obiceiurile noastre cele mai frecvente, si cu aparenta programare genetica a rămânerii în urmă deşi nu avem nici ţară deşertică, nici oameni cu jumatate de creier, şi avem chiar posibilitatea de a alege.

Dragă prietene, (cel puţin aşa te-ai recomandat), eu sper că acum ai înţeles mai bine motivaţia şi scopul acestui blog cu ideile existente pe aici, şi sper deasemenea că enervarea şi întristarea dacă nu vor dispărea cel puţin vor fi la un nivel acceptabil. Sunt destule bloguri si alte pagini milioane cu conţinut creştin sau religios. Puţini români le citesc. Poate se vor mai gasi doi sau trei să îl citească pe acesta. Îmi place să cred ca poate fi un pas înainte.

Înapoi pe blog.

După o lungă perioadă de pauză, am revenit şi sper că de această dată pentru o lungă şi constantă existenţă aici pe blogul meu. Mă bucur că în sfârşit am scăpat complet şi fără nici o remuşcare de Blogway. Nu am nicio intenţie să ofensez gratuit pe cineva însă nervii pe care mi i-au provocat nu ma pot lăsa să uit totul.

Da, sunt acum la o altă firma de hosting unde pot să modific orice şi să testez tot ceea ce vreau pe acest blog. A fost greu, am trăit o experienţă neplăcută pe pielea mea şi într-un fel e mai bine că s-a întâmplat aşa. Era frumos să învăţ din experienţa altora, dar dacă nu s-a putut, asta este!

Sper că de acum viaţa de blogger va fi mult mai uşoară din acest punct de vedere.

Cu ce se mănâncă în România asumarea responsabilităţii?

Băse tocmai şi-a asumat responsabilitatea politica pentru şutul în fund primit  de la Franţa si Germania în ce priveşte aderarea la spaţiul Şienghien. Toată floarea cea vestită a ziarelor online au pus ştirea cap de lista.  Mie îmi pare iar un fel de abureală pur subliminală pentru prostime. Vorbe goale în lipsa recunoaşterii clare a incapacităţii tale, a partidului tău şi a guvernului tău condus de prietenul/docilul/subalternul tău,  sa realizeze reforme în justitie şi economie. Reforme care să poată fi apreciate de poporul român în primul rand, nu reforme ciuşti umplute despre care decide comisarul european că, parcă dacă se uită din parlamentul  european peste gard vede ceva. Ar fi o chestiune de bun simţ să recunoşti că nu ai făcut decât să vorbeşti despre aceste subiecte.

Îi înteleg perfect pe toţi europenii care nu ne vor pe la uşile lor cerşind sau furând. De asemenea nu sunt proşti să nu-şi dea seama că dacă graniţa se va muta spre Republica Moldova pe langă câteva milioane de noi cetăţeni ai UE apăruţi peste noapte, orice naţie care va ajunge la vămile noastre va ştii că dacă la vameşul român îi arăţi foi pe care scrie euro îi vor curge balele din gură.

Să nu înţeleagă careva că am o părere mai bună despre opoziţie. La urmatoarele alegeri vor avea de unde promite, şi chiar dacă vor aduce ţara la starea sau nivelul economic de dinainte de criză tot nu voi rămâne impresionat.

O ruşine românească – Vadim

Îmi poate explica şi mie cineva de ce e permisă orice fel de mizerie din partea acestui nebun? Faza cu executoarea o mai înţeleg, cu greu, însă cealaltă cu poliţistul mi-e imposibil.  L-ar fi lăsat oare să îi dea şi o palmă?

Sunt un om optimist în general de aceea mă tot întreb: oare când oameni din generaţia mea vor forma guvernul României lucrurile pe acilea prin sat vor fi mai serioase? Sau iar visez cai verzi…

Matematics

Miră-te române!

Un alt concept inexistent în viaţa românului este politeţea oferită pe gratis. Occidentalii încearcă din când în când una alta cu noi dar degeaba. Nu doar ca nu pricepem dar nici macar nu ne dăm silinţa sa pricepem subiectul.  Probabil a-ţi observat regulile de prin supermarketuri gen Kaufland, Real, Billa, etc. Ma refer aici la politeţea impusă de angajator angajatelor care intră în contact direct pentru câteva minute cu clientul. Un bună ziua sau bună seara, şi alte câteva asemenea. Trec peste faptul că limbajul non verbal face mai mult decat cel verbal, că în timp ce ţi se aruncă un salut ea se uită în altă parte sau e atât de serioasă de parcă ai uitat să plăteşti. Mă voi referi acum la client.

Ieri aşteptam liniştit la rand să ajung să platesc ceva cumpărături făcute la Kaufland. Cand blonda îmbracată în roz din faţa mea a achitat factura şi a primit bonul şi restul, ca bonus a mai primit şi o întrebare tipică pentru orice american : “Este totul în regulă?”.  Blonda a ramas fantomă. Nu pricepea ce ar trebui să fie în regulă. Întrebarea i se părea ca o violare a drepturilor omului.  După ce a întrebat încă de doua ori şi în sfârşit a priceput ideea pe faţa ei încă se citea o mirare de tip interogatoriu.

Episodul nu are legatura cu faptul că era blondă sau femeie, sau pentru că era îmbrăcată în roz. În opinia mea mirarea e tipic romînească. Dacă te tratează cineva cu un respect deosebit e atât de atipic pentru tine,  mai că dai în sperietură gândidu-te: “Bă, da ăsta ce a păţit!”

Severitate când ar trebui îndurare

În timp ce Patriciu, Vântu şi mulţi altii trec pe la tribunal doar pentru ca televiziunile să poată să facă un rating mai mare sau pentru ca Băsescu să prostească ceva români judecătorii, se trezesc marii apărători ai dreptăţii cu nişte amărâţi care din cauza foamei şi setei fac prostii. Da, probabil ştiţi despre criminalul cu Ferari care anul trecut a ucis un baiat, a cărui singură vină a fost nesimţita îndrăzneală de a se plimba liniştit pe un trotuar din Timişoara, este în libertate, pentru că toate se rezolvă la Craiova. Numai bani să ai.

Despre copilul de 9 ani ucis la Slatina în urma cu câteva luni de neglijenţa medicilor vă amintiţi? A ispăşit cineva de acolo vreo pedeapsă, vreo amenda de minim 500 de mii de euro? Nu, aţi ghicit.

Dar când un sărac de om, fură 2 sticle de apă, judecătoarea nu se clinteşte. Vrea să îi dea pedeapsă un an de zile, cu executare. Nu o interesează nici că familia aia nu va avea să mai mănânce nici puţinul care îl avea, şi nici că o astfel de decizie are mari şanse ca să formeze alţi infractori din copiii rămaşi. Nu, ea e literalistă!

Un banc şi un banc

Şeful către secretară:
- Cine ţi-a spus că, doar pentru că te-am sărutat de câteva ori, ai dreptul să leneveşti toată ziua?
- Avocatul meu.

Şeful către Popescu:

- Popescule, de ce vii aşa tarziu?!!!
- Pai, mi-aţi spus ieri să-mi citesc ziarul acasă…..